Ca o samanta pusa-n adancul
pamantului intunecos,
Ca sa primeasca
binecuvantata caldura a soarelui,
Se-asterne Cuvantul Tau in sufletul meu, locul duios,
Ca sa-mi aduca fericirea din infinitul Misterului...
Imi simt inima batand cu emotie, in timp ce astern aceste ganduri, pe coala
miraculousa a computerului, gandindu-ma ca le vei citi si tu, cititorule, ca te
vei opri din iuresul vietii tumultoase si te vei intreba:
„- Ce este Calea Mantuirii? Trebuie neaparat sa merg si eu pe ea, ca sa am
parte de fericirea vietii vesnice?“
„Calea mantuirii“ este „Calea salvarii“
(gr. Soterion; ebr. Yeshua), adica scaparea omului din pericolul pacatului ce
atrage pedeapsa si inceperea trairii unei vieti noi: divine, urmandu-L pe Cel
ce ne-a spus „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata“...
Unul din cele mai
uluitoare versete din toata Biblia este acela care ne spune ca „Fiul omului a
venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut“ (Luca 19:10).
Te-ai gandit vreodata ca barbatii, femeile, tinerii si tinerele, care au
ajuns la anii maturitatii si nu si-au predat inca vointa lor in mana Domnului
Isus Cristos sunt pierduti?
Cuvantul „pierdut“ este complex si neplacut pentru oricine a avut aceasta
experienta. Emotiile noastre devin coplesitoare, chiar insuportabil de purtat,
cand iti pierzi parintii si ramai orfan sau cand pierzi o mana ori un picior,
un ochi sau amandoi ochii, iti pierzi sanatatea, cand iti pierzi speranta si
totul in jurul tau e cenusiu, urat, nesigur, tulbure si debusolat...
De curand, intr-un ziar romanesc, am citit despre un copilas frumos si dragalas,
iubit si ingrijit cu dragoste de parinti, dar care, intr-un moment de neatentie,
s-a pierdut in desisul unei paduri, la o distanta mica de locul unde parintii
disperati il cautau furibund, impreuna cu sute de alti oameni. L-au gasit dupa
un timp, aproape de locul unde erau parintii, dar copilasul era fara viata:
murise de frig... era singur, pierdut printre copacii surzi la gemetele lui!...
Pe cand eram adolescent, pe strada unde locuiam, era o familie foarte tanara,
care avea un baietel frumusel ce era bucuria mamei si a tatalui, cat si a
bunicii garbovite de anii ce o copleseau, dar care se ingrijea de copil mai
toate zilele. Intr-o seara, s-au auzit strigate disperate din casa vecinilor.
Urletele batranei bunice transmiteau o pierdere tragica: mama copilasului s-a
sinucis band, dintr-o sticla, o otrava puternica. Copilul pierduse pe mamica
lui: era un orfan. Sotul tanar ramasese vaduv, iar mama isi pierduse fiica. O
pierdere irecuperabila!
Este teribil sa fii pierdut!
Cand am sosit in America, am citit intr-o publicatie ce mi-a cazut sub
privire, intr-o librarie, un titlu ce mi-a trezit curiozitatea: „O mama isi cauta
fiul pierdut de 15 ani!...“ I se dadea
si numele acestei profesoare din New-York. Fiul ei: un tanar frumos si cu
perspective deosebite de viitor, s-a urcat in avionul personal, in statul Washington, ca sa aiba bucuria inaltimilor si desfatarea
privelistilor de-a lungul lacului Washington si
langa cascada Mountains. Cativa oameni care taiau busteni,
in munti, au vazut micul avion invartindu-se in cerc deasupra regiunii. Unul dintre bustenari
a vazut si elicea invartindu-se din ce in ce mai incet si, apoi, oprindu-se. Ei
au vazut avionul planand departe si au fost convinsi ca s-a prabusit. Cautarea
celui pierdut in necunoscutul muntelui a continuat cateva zile, dar nu s-a gasit
nimic. Tanarul a fost declarat „pierdut“.
Cand au aflat parintii
despre prabusirea avionului cu fiul lor, s-au urcat imediat in masina si au
mers in statul Washington, unde, toata vara l-au cautat pe fiul lor pierdut. Au
oferit si recompensa pentru gasitorul cadavrului fiului lor, dar totul a fost
in zadar...
Ce m-a miscat sufleteste si m-a uimit a fost sfarsitul articolului citit,
in care se relata durerea mamei fiului pierdut. Aceasta mama, in fiecare vacanta,
timp de peste 15 ani, a strabatut continentul American, ca sa caute cadavrul
copilului ei drag, dar pierdut... Ea marturisea ca oamenii o pot crede nebuna,
caci nu inceteaza cautarea cadavrului fiului ei, dar – spunea ea: „eu stiu ca,
undeva, in aceasta pustietate se gaseste un mic avion albastru si cadavrul
fiului meu, pe care doresc demult sa-l gasesc!...“
Ca si exemplele de mai sus, fiecare fiinta omeneasca, nascuta in aceasta
lume, este pierduta, daca nu merge pe Calea Mantuirii!... Dar, cititorule
(cititoare) al acestui eseu de lumina, VESTEA BUNA ce doresc s-o auzi, sa o intelegi
si sa o crezi, pentru fericirea ta vesnica, este ca Mantuitorul Isus, ca un Bun
Pastor si asemenea acestei mame ingrijorate, a venit in lumea noastra sa caute si
sa mantuiasca pe aceia care sunt pierduti. El a spus ca „Voia Tatalui din
Ceruri este ca niciunul dintre acesti micuti sa nu se piarda.“
1. NECESITATEA MANTUIRII
Chiar cuvantul „mantuire“ implica ideea ca oamenii sunt pierduti si au
nevoie sa fie salvati. Biblia ne spune ca omul vine in aceasta lume cu o natura
innascuta de a merge spre rau. Fiecare dintre noi a facut ceea ce este pacatos si
rau. Aceste experiente negative
reprezinta reflectarea in exterior a naturii rele din noi. Tendinta de a minti,
de a insela, de a uri, de a fura, de a purta in mintea noastra ganduri necurate
se afla inradacinate in fiecare fiinta omeneasca. Tu poti fi in stare sa
ascunzi unele din aceste tendinte sub vreo masca bine fixata pe chipul tau, aratandu-te
ceea ce nu esti... Tendintele rele care incearca sa se iveasca, uneori, le poti
vopsi „peste rugina“, dar dincolo de instructia ta, intr-o slujba bine platita,
sub imbracamintea ta curata si luxoasa, in masina scumpa si „respectabila“,
precum si dedesubtul reputatiei tale de persoana buna, morala, descurcareata,
se afla tendinta ascunsa de a face rau. Cu alte cuvinte, in viata ta fara
Dumnezeu, se inmultesc faptele „firii pamantesti“ – cum le numeste Biblia. Si
acestea „sunt cunoscute: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea, inchinarea
la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile,
dezbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si
alte lucruri asemanatoare cu acestea...“ (Galateni 5:19-21).
Biblia este sincera cu noi. Ea ne spune adevarul despre starea noastra, asa
cum un medic cinstit iti spune, cand ai vreo boala nevindecabila si ucigatoare,
fara sa-ti dea sperante desarte, bazate pe neadevar...
Am ramas in starea de meditatie si reflectare a inlauntrului fiintei mele,
dupa ce am citit despre un vestitor al Evangheliei dintr-o biserica, care vazand
ca ceasul din sanctuar, cand mergea inainte, cand ramanea in urma, din care
cauza niciodata nu putea sa inceapa sau sa termine serviciul divin dupa
planificarea lui, fiind parca un avertisment al imperfectiunii din lumea noastra,
a pus un afis deasupra orologiului buclucas. Pe afis scria: „nu sunt de vina
acele, ci mecanismul din interior“.
Cat de asemanatoare este starea ceasului pomenit in relatarea mea cu natura
umana! Nu doar manifestarea noastra exterioara este rea, ci si interiorul
nostru: inima noastra, acea portita de care depind si care decide toate
lucrurile noastre. Biblia spune ca „cei rai sunt stricati inca din pantecele
mamei lor, mincinosii se ratacesc odata cu iesirea din pantecele mamei lor...“ (Ps.
53:3). Si adauga: „...intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din
tineretea lui...“ (Gen. 8:21).
As vrea sa-ti spun un adevar la care sa reflectezi: tu, oricine ai fi, care
citesti cele scrise in acest eseu, si eu, am mostenit ceva care este vechi de
cand lumea noastra. Poti fi bogat de nu mai ai hambare sa-ti depozitezi granele
(banii), sa ai hainele cele mai luxoase, si case cu nemiluita, ca le-ai uitat
numarul, sa ai cea mai grozava reputatie, sa fii in fruntea unor organizatii de
orice fel, sau, dimpotriva, sa fii cel mai sarac, nerespectat, bolnav si uitat
de oameni, oricare ti-ar fi numele: Marin, Maria, Mitica, Gheorghe, Vasile,
Elena... avem ceva comun: noi suntem membrii familiei umane, si ca atare,
naturile noastre au fost pangarite cu pacat si faradelege.
Fiecare fiinta omeneasca, nascuta in aceasta lume, este „zamislita in pacat“.
Asta nu inseamna ca fiecare om este tot asa de rau, cum ar putea fi, nici ca
orice urma a unei purtari morale bune a fost scoasa de pe el. Aceasta arata ca
principiul raului a invadat fiecare parte a naturii umane. Biblia ne arata, in
Romani 3:11, ca „toti s-au abatut; si-au ajuns niste netrebnici. Nu este
niciunul care sa faca binele; niciunul macar.“ Si Pavel continua, in versetele
13-18, din acelasi capitol: „...gatlejul lor este un mormant deschis, se
slujesc de limbile lor, ca sa insele; sub buze au venin de aspida, gura le este
plina de blestem si de amaraciune, au picioarele grabnice sa verse sange; prapadul
si pustiirile sunt pe drumul lor, nu cunosc calea pacii, frica de Dumnezeu nu
este inaintea lor...“
Aceasta este, prietenul meu cititor, portretul facut de omul lui Dumnezeu,
sub inspiratia Duhului Sfant, intregii specii umane. Nu intereseaza cine esti
tu, sau cine sunt parintii tai. Nu se face nicio diferenta daca familia ta a
fost crestina de generatii intregi, de vreme ce tu te-ai nascut in pacat. Tu poti
fi un om cult, cu demnitate si educat, dar inima ta „este nespus de inselatoare
si desnadajduit de rea.“ (Ieremia 17:9). Unii au pacatuit mai mult, altii au pacatuit
mai putin , dar toti au pacatuit, si astfel, noi toti suntem vinovati in fata
lui Dumnezeu si avem nevoie sa fim salvati (mantuiti).
Biblia ne arata ca fiecare pacat este o faradelege impotriva lui Dumnezeu,
iar sfintenia lui Dumnezeu cere pedeapsa pentru pacat. „Plata pacatului este
moartea“ si „sufletul care pacatuieste va muri.“ Si moartea nu este stingerea
vietii, ci separarea de prezenta lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca, daca nu se
da ceva pentru pacat, nu poate fi speranta pentru viata vesnica cu Dumnezeu,
deoarece pacatul ne separa de Tatal ceresc. Adevarul acesta ne obliga sa patrundem
tainele salvarii. Cine nu crede in mantuire nu poate gusta fericirea divina si
nici nu poate – sau nu vrea – sa intre in partasia vesnica cu Dumnezeu: Tatal,
Fiul si Duhul Sfant, cu ingerii si cu sfintii din familia cereasca...
2. TEMELIA MANTUIRII
„... Si i-a zis: Vino dupa
Mine!“ (Ioan 3:43)
Vestea glorioasa a
Evangheliei este ca Dumnezeu a gasit solutia mantuirii, dand Ceva de mare pret
pentru mantuirea noastra. Evanghelia dupa Ioan, 3:16, explica intr-o forma,
frumoasa, sfanta, curata, simpla, inteleasa, vrednica de crezare, plina de
speranta Bucuriei:
„Atat de mult a iubit
DUMNEZEU lumea, ca a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa
nu piara, ci sa aiba Viata Vesnica.“
Aceasta este Vestea cea Buna
pe care o transmit cu toata dragostea cereasca din inima mea oricarei persoane
care citeste cu dorul in suflet dupa salvarea divina: „pacatosii“ nu trebuie sa
moara , pentru ca Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a jertfit pentru mantuirea
noastra. Apostolul Ioan Il prezinta pe Mantuitorul lumii cu cuvintele: „Iata
Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!“ (Ioan 1:29). Pedeapsa pacatului
s-a ridicat impotriva noastra, pentru ca noi am pacatuit, dar Domnul Isus a
venit pe pamant s-o ia asupra Lui si sa ne elibereze pe noi. „... Pedeapsa, care ne
da pace, a cazut peste El; si prin ranile Lui suntem tamaduiti“ (Isaia 53:5).
In toata Scriptura se arata ca Mantuirea este bazata pe moartea si Invierea
Domnului Isus Cristos. Evanghelia dupa Marcu subliniaza ca „Fiul Omului a venit
sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi“ (Marcu 10:45). Apostolul
Pavel adauga: „...am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau...“(Rom.
5:10). Tot Pavel arata ca „In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea
pacatelor, dupa bogatia Harului Sau“ (Efes. 1:7).
Ce
veste minunata!...
Aceste scripturi,
cat si multe altele intalnite pe paginile Bibliei, ne invata foarte clar ca
moartea Domnului Isus a satisfacut justitia lui Dumnezeu referitoare la plata pacatului.
Moartea Domnului Isus a platit complet vina pacatelor noastre. Cand Domnul Isus
Crsitos a suferit pe Calvar, El suferea si pentru mine, ca si pentru tine. Apostolul
Petru spune despre Mantuitorul ca El „a purtat pacatele noastre in trupul Sau,
pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile
Lui ati fost vindecati.“ (1 Petru 2:24).
Crezand si scriind
despre Vestea Buna, las sa rasune si imnul meu de bucurie, in versuri de poezie
:
Purtand ocara si
pedeapsa in locul meu,
El a fost
condamnat, desi era Fiul lui Dumnezeu...
Mi-a dat iertarea
prin sangele Sau.
Aleluia! Ce
Mantuitor minunat e Fiul lui Dumnezeu!
Mantuitorul a fost
acolo, pe crucea de pe Golgota, in locul nostru. El a indurat pedeapsa
care trebuia s-o ispasim noi. Aceasta
este baza mantuirii noastre: El a murit pentru mine si tine. Vom raspunde noi,
oare, iubirii Sale precum se cuvine?...
3. ACCEPTAREA
MANTUIRII
Moartea Domnului
Isus pe Golgota este suficienta ca sa salveze orice om nascut vreodata in
aceasta lume. Biblia ne spune ca El a ispasit pacatele intregii lumi, dar
mantuirea o vor primi efectiv doar aceia care Il accepta pe Mantuitorul si cred
in El. Sacrificiul Mantuitorului nostru este fara valoare si fara sens pentru
aceia care Il resping. Este nevoie de un raspuns din partea fiecarui om, in mod
individual, prin credinta.
De trei ori, dupa
moartea si Invierea Domnului Isus s-a pus intrebarea: „Ce trebuie sa fac, ca sa
fiu mantuit?“ Raspunsul meu personal a fost inca din frageda tinerete: „Doamne
Isuse, eu Te iau pe Tine, ca sa fii Mantuitorul meu!“ Si viata mea a fost
schimbata... De atunci, El a fost, si este Bucuria si Fericirea Mantuirii mele.
Este El Bucuria si Fericirea Mantuirii tale?
Biblia relateaza,
prin pana inspirata a doctorului Luca, momentul Zilei Cincizecimii, cand Petru
predica Evanghelia unei multimi mari de oameni. Si multi au crezut Cuvantul
care a fost marturisit si au exclamat:
- „Ce trebuie sa
facem?“
Care este raspunsul
tau, cititorule? Petru a raspuns: „Pocaiti-va si fiecare dintre voi sa fie
botezat in numele lui Isus Cristos, spre iertarea pacatelorvoastre; apoi veti
primi darul Sfantului Duh“ (Fapte 2:38). In Evanghelia dupa Marcu 1:15, Domnul
Isus spune ca Imparatia Cerurilor este pentru aceia care se pocaiesc si cred in
Evanghelie. Pavel spune:
„Dumnezeu nu tine
seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de
pretutuindeni sa se pocaiasca“ (Faptele Ap.17:30).
Pocainta, inainte
de toate, cuprinde intelectul. Trebuie sa existe cunostinta despre pacat. Noi
trebuie sa fim constienti ca am calcat Legea lui Dumnezeu, caci altfel pentru
ce sa ne pocaim de pacate, daca noi n-am pacatuit?
Pocainta cuprinde,
apoi, emotiile (sentimentele). Trebuie sa fie o parere de rau autentica din
pricina starii de pacat in care ne aflam si sa dorim reabilitarea.
Pocainta cuprinde si
vointa omului. Trebuie sa existe o hotarare pentru a parasi pacatul si de a te
intoarce de la intuneric la lumina, de la moarte la viata. Pocainta reala este
o asemenea parere de rau din pricina pacatului, ca te dezgusti de viata dusa in
ticalosie; si parasesti pacatul pentru totdeauna... Si daca ai nedreptatit pe
cineva in trecut, incerci sa repari acel rau.
Dupa ce Zacheu s-a
intalnit cu Domnul Isus, s-a pocait si a spus: „Iata, Doamne, jumatate din avutia
mea o dau saracilor; si, daca am napastuit pe cineva, iI dau inapoi impatrit“
(Luca 19:8). Zacheu a inteles pocainta in mod simplu si s-a hotarat sa incerce
sa indrepte pacatele urate pe care le-a facut in calitatea sa de vames
necinstit.
Biblia ne spune ca
„cine umbla in neprihanire gaseste mantuirea“ (Prov. 28:18). Si Zacheu si-a
schimbat viata mergand pe calea vietii ca mantuit, in neprihanirea credintei.
Dumnezeu ne cere o
pocainta deplina, completa si sincera!
Sfanta Scriptura
ne prezinta si o alta ocazie, cand s-a pus intrebarea: „Ce trebuie sa fac,
Doamne?“ Saul din Tars era pe drum catre Damasc, ca sa-i persecute pe crestinii
de acolo, cand deodata, o lumina din cer a stralucit si Domnul i-a vorbit. Pavel
relateaza aceasta experienta din clipa intalnirii cu Mantuitorul , care-l
trimite la Anania. Omul lui Dumnezeu i se adreseaza lui Pavel cu cuvintele: „Si
acum ce zabovesti? Scoala-te, primeste botezul; si fii spalat de pacatele tale,
chemand Numele Domnului“ (Fapte 22:16).
Cititorule, Calea Mantuirii este dreapta. Pornind pe ea, trebuie sa urci treptele spre o
totala supunere de voia lui Dumnezeu. Ca sa poti calatori fericit pe Calea
Mantuirii, este nevoie de a recunoaste ca toti oamenii au pacatuit si, deci,
fiecare din noi suntem condamnati in fata lui Dumnezeu si avem nevoie de Mantuitor.
In al doilea rand, trebuie sa crezi din toata inima ta ca Domnul Isus este Fiul
lui Dumnezeu, care a murit; si doar prin moartea Lui s-a putut plati pretul
pentru pedeapsa ce apasa asupra noastra.
In al treilea
rand, este nevoie de un raspuns personal din partea fiecarui credincios. Deci,
fiecare din noi, cand pornim pe Calea Mantuirii, trebuie sa trecem prin portile
spre scara spre Cer: Credinta, Pocainta si Botez.
Eu te indemn, astazi,
sa parasesti drumul larg, care duce inevitabil la distrugere si sa crezi in
Domnul Isus Cristos, primindu-L pe El in inima ta. El iti va ierta orice pacat.
El te va impaca cu Dumnezeu. El va face sa inlaturi egoismul din tine, precum si
orice alt pacat din viata ta. El te va face o faptura noua, cu dorinte si nazuinte
sfinte.
Ingerul a spus la
Nasterea Domnului Isus: „... El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale“
(Matei 1:21). Apostolul Petru subliniaza „ca oricine crede in El capata, prin
Numele Lui, iertarea pacatelor“ (Fapte 10:43).
Calea Mantuirii
este Calea Fericirii eterne. Vino pe ea cu credinta, cu sinceritate, cu pocainta
si botezul marturisirii, pentru siguranta fericirii eterne!
Calea mantuirii
E Calea fericirii!
De aceea, romane,
frate al meu,
Te-ndemn sa vii la
Dumnezeu!
Prof. Dumitru Buhai
E-mail: ProfBuhaiD@aol.com