Coruptia, furtul si pacaleala sunt adanc infipte in sufletul societatii romanesti.
Un functionar al statului pleaca intr-un control in provincie si se intoarce incarcat de saci si sticle cu vin. Pare un fapt banal. Mii de angajati ai statului primesc „atentii“ de la cei pe care-i controleaza. Coruptia din Romania e o poveste fara sfarsit. De la favoruri mici pana la favoruri mari, e un intreg carusel al aranjamentelor. In Romania nu castiga cel care e cel mai bun, cel mai eficient, cel care munceste mai mult. Nu, intotdeauna castiga cel care face cele mai bune aranjamente.
In orice pozitie te-ai afla, trebuie sa profiti de ea, sa-ti faci relatii astfel incat sa-ti maximizezi veniturile. Juristul de la Agentia „Domeniile Statului“ avea un salariu de 1.600 de lei pe luna (16.000.000 de lei vechi). Cat erau incasarile din controale numai Dumnezeu stie, dar trebuie sa fi fost importante de vreme ce ii convenea sa lucreze pe 400 de euro pe luna.
Cu acest stil de „a aranja“ lucrurile venim din vremuri imemoriale. Imi amintesc o intamplare de pe vremea lui Ceausescu. Lucram in fabrica, abia terminasem liceul si nu intrasem la facultate. Era un muncitor mai vechi pe care l-au apucat pandaliile in ziua de leafa. Ii luasera un sfert din salariu pentru ca „sectia nu-si facuse planul“. „Ba, nu puteam sa lucrez si eu intr-un loc in care sa am ce fura – la fabrica de pantofi, de paine, de lapte sau de haine, sa facem ceva de care are lumea nevoie, ca nici nu ma mai interesau planul si salariul. Traiam din ce furam“, a zis el cu naduf.
Asta e mostenirea. Pe vremea lui Ceausescu, furtul era o actiune acceptata de societate, iar furtul de la stat era chiar recomandat pentru a supravietui. Taranii furau de la CAP. Muncitorii furau din fabrici, iar restul se furau intre ei. Coruptia, furtul si pacaleala sunt adanc infipte in sufletul societatii romanesti. Nu-mi dau seama cum putem scapa de acest tip de comportament. Cele mai prospere firme din Romania sunt cele care fac afaceri cu statul, cei mai prosperi oameni sunt politicienii si cei care lucreaza pentru Guvern. Un functionar al statului a fost fotografiat cum cara saci si sticle cu vin la intoarcerea dintr-o inspectie. Asta poate parea un fapt banal. Multi pot zice ca exista corupti si hotii mult mai mari. De acord, dar umilul functionar carandu-si prada reprezinta o regula, reprezinta fundul prapastiei in care a coborat societatea romaneasca in materie de coruptie. Arata ce drum lung avem de parcurs pentru a reveni la normal.
Emilian Isaila - Adevarul