Ura de clasa

Coalitia impotriva lui Dinamo exista, dar nu e aceea pe care si-o inchipuie conducatorii din Groapa.
Tipete, ragete. Nu, nu e reclama la Heineken, cu dressing-ul urias al fetelor si frigiderul enorm tapetat cu beri al baietilor. De aceasta data cele doua sexe urla impreuna. E o chermeza de dimensiuni cosmice. Infratirea teraselor in chiote prelungi intr-o duminica seara ne-a reimplinit destinul national. Romanii au dat o mare petrecere. Ce era de sarbatorit? Evident, o infrangere.
Lumea s-a bucurat excentric in ciuda lui Dinamo la victoria Unirii. Exista mai multe explicatii, si majoritatea vorbesc despre deconstructia noastra. In primul rand stelistii, de departe cei mai numerosi, se bucura de ceea ce nu pot avea. Multi nu mai pot iubi o echipa zdruncinata din interior, dar la fel de multi parasesc corabia Stelei asa cum s-au urcat in ea, la ocazie. Interiorul slab te face sa te dai de partea succesului (anno 1986) si sa te delimitezi de ratare (anno Becali). Daca nu mai poti iubi, urasti.
Cine sunt cei care au tinut cu Unirea? Oameni dezgustati de mediul nesanatos al acestui sport care au zarit o oaza de prospetime in aceasta echipa de necunoscuti, plus doi conducatori charismatici. Apetitul dihotomic din noi a despartit repede apele: Unirea-bine, Dinamo-rau. Asemenea judecati, insa, nu sunt valabile decat in filmele americane de larg consum si in sedintele de indoctrinare politica ale comunistilor. Urziceni place pentru ca vrem sa ne placa. Dinamo ne displace din acelasi motiv.
In suma, cabala de care se plang oficialii dinamovisti e reala, desi ei gresesc cand sustin ideea unei infame coalitii. Nu e o unire a mintilor, ci a sufletelor. Si asta e un lucru asupra caruia sefii de acolo trebuie sa reflecteze indelung. Dinamo devine tot mai mult un anti-brand. Nu e chiar fatalitate. Mai sunt si mesajele care mitraliaza presa, publicul, celelalte echipe sau limba romana. Am auzit dinamovisti moderati care au dorit victoria Urziceniului. Trist.
Contorsionismul nostru sentimental face rau nu doar celor de la Dinamo, ci si Unirii, caci felicitarile nascute din veninul pentru altii sunt otravite. Sa fim sinceri, Unirea e o echipa fara fani, intr-un oras care nu se regaseste in acest fenomen. Exista un val de simpatie universal, dar conjunctural. Nu merge! Un asemenea exemplu de reusita are nevoie de altceva. De a fi urmat, mai mult decat a fi aplaudat. Unirea e o mica minune care se cere intretinuta, nu doar folosita ca unguent pentru cele mai variate eruptii de frustrare. Altfel, e pacat. Incet, incet, tindem sa uitam sensul adevarat si racoritor al bucuriei sincere. Ce inchisoare!

Radu Naum - www.gsp.ro