Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a mentinut decizia FIFA prin care romanul trebuie sa plateasca 17.173.990 de euro clubului Chelsea Londra. Adrian Mutu a ajuns in cel mai dificil moment al carierei sale de fotbalist, care s-ar putea incheia mai devreme decat era asteptat.
Cazul „Cocaina“ il urmareste pe internationalul roman Adrian Mutu, nevoit sa plateasca pentru greselile din trecut. Mai exact pentru perioada petrecuta la Londra, atunci cand a cazut in patima drogurilor. 17.173.990 de euro trebuie sa plateasca Mutu.
Suma a fost calculata de FIFA in urma cu un an drept despagubire pentru incheierea prematura, la solicitarea britanicilor, a contractului dintre Chelsea si Adrian Mutu. „Briliantul“ isi pusese toate sperantele in Tribunalul de Arbitraj Sportiv, insa forul de la Lausanne a respins ieri apelul romanului.
Mutu: „De unde sa iau banii?“
Pe plan sportiv, decizia este definitiva, cazul urmand sa se mute, mai mult ca sigur, in instantele civile. Vestea de la Lausanne a picat ca un trasnet peste Adi Mutu, aflat cu Fiorentina in perioada de pregatire.
De altfel, la antrenamentul de ieri, romanul a fost vadit afectat, „negru de suparare“, asa cum au scris jurnalistii italieni, desi colegii si oficialii „viola“ au incercat sa-l consoleze. La finalul antrenamentului, „Fenomenul“ a parasit suparat stadionul in masina patronului echipei, Andrea Della Valle.
Cum i se pot lua banii lui Mutu
„Daca trebuie sa platesc, nu stiu de unde voi scoate banii!“, spunea Mutu cu cateva zile in urma, anticipand decizia nefavorabila a judecatorilor de la TAS. Pentru a incepe recuperarea celor 17 milioane de euro de la internationalul roman, Chelsea Londra trebuie sa obtina mai intai un titlu executoriu de la organele fiscale competente. Apoi, Adrian Mutu ar putea fi somat sa-si achite „datoria“ pe mai multe cai:
1 Sechestru pe bunurile proprii, urmat de executarea silita si scoaterea acestora la licitatii.
2 Poprire pe conturile bancare aflate la vedere, care ar putea fi „golite“ in totalitate.
3 Poprire pe salariul de la Fiorentina (2,7 milioane de euro), din care, lunar, un anumit procent stabilit de legislatia italiana va ajunge in contul lui Chelsea.
Primul pas:
apel la Tribunalul Federal Elvetian
„Este o decizie nedreapta. Vom face apel la Tribunalul Federal Elvetian“, a declarat Michele Colucci, unul dintre avocatii lui Mutu. Este o necunoscuta insa pozitia pe care o va adopta fotbalistul daca decizia TAS va fi mentinuta de Tribunalul Federal Elvetian. Iata care ar fi variantele:
1 Va ataca decizia in instantele civile, caz in care risca o suspendare din partea FIFA pentru nerespectarea hotararilor luate de forurile sportive.
2 Isi intrerupe activitatea sportiva, caz in care Chelsea va fi nevoita sa deschida un alt proces civil. „Daca se lasa de fotbal, Chelsea ia praful de pe toba“, a spus impresarul Victor Becali.
3 Se supune deciziei, va incepe sa plateasca o parte din bani, iar la finalul carierei va deschide un proces civil.
4 Va negocia cu Chelsea diminuarea sumei, englezii fiind constienti ca procesul ar dura mai multi ani.
Sanctiune fara precedent
Cele 17 milioane de euro solicitate de Chelsea reprezinta un precedent periculos pentru lumea fotbalului. De asemenea, Mutu se poate „lauda“ cu faptul ca detine prima pozitie intr-o ierarhie bazata pe valoarea despagubirilor impuse fotbalistilor. Pana acum, topul era dominat de Matuzalem, cu 12 milioane de euro datorate lui Sahtior, si de Ariel Ortega, pus sa achite 11 milioane de dolari turcilor de la Fenerbahce.
Isi pierde toata averea?
Mutu (dreapta) nu vrea sa plece de la Fiorentina
Dupa casatoria cu Consuelo, Mutu s-a facut baiat de casa. El a inceput sa-si aleaga mai bine prietenii si sa investeasca in diverse activitati comerciale.
Astfel, „Briliantul“ a devenit actionar la firma de imbracaminte Souvenir Clubbing, la vinul care ii poarta si numele, „Dieci di Mutu“, dar si la uleiul „Il Dieci“. El si-a cladit un adevarat imperiu la Florenta, acolo unde a devenit extrem de iubit de catre sustinatorii echipei Fiorentina. Datorita afacerilor pe care le detine in zona orasului Firenze, fotbalistul nici nu a dorit sa plece de la echipa, refuzand oferte mult mai avantajoase.
Cu toate astea, suma solicitata de cei de la Chelsea l-ar duce in sapa de lemn pe fostul jucator de pe „Stamford Bridge“, care chiar daca si-ar vinde toate proprietatile de pana acum, nu ar putea plati datoria.Considerat cel mai in forma fotbalist roman al momentului, Mutu (30 de ani) are trei copii, din care doi sunt facuti cu actuala sotie Consuelo. Primul urmas, Mario, este din relatia pe care a avut-o cu Alexandra, prima nevasta.
Cum datoria pe care trebuie sa o plateasca londonezilor este de peste 17.000.000 de euro, iar averea estimata a fotbalistului se invarte in jurul sumei de 13.000.000 de euro, rezulta un minus de patru milioane de euro, care nu se stie in ce fel va fi achitat.
Salvarea poate veni de la socru
Leonardo Berrido (70 de ani), socrul lui Adrian Mutu, este un influent om de afaceri in Republica Dominicana. El a fost acuzat ca si-a ucis prima sotie in strada, in 1981, pe motiv ca a fost inselat. In vara lui 2008, cu doar cateva zile inainte de a-si incheia mandatul de manager general al Bancii Nationale pentru Locuinte, a modificat un articol din regulamentul intern, prin care si-a asigurat o pensie lunara de 27.250 de euro.
Cheta pentru Mutu
Capitanul Fiorentinei, Dario Dainelli, a spus ieri ca intreaga echipa va strange bani pentru a-l ajuta pe Mutu sa-si plateasca amenda. Altfel, la antrenamentul de aseara, aproximativ 200 de suporteri ai Fiorentinei s-au prezentat la baza de pregatire „San Piero Sieve“ pentru a-l sustine pe roman. „Vai Adrian, grande Adrian!“, au fost scandarile fanilor. Sprijinul acestora a fost resimtit imediat de Mutu, care le-a multumit printr-un salut. Andrea Della Valle, presedintele Fiorentinei, a spus: „Suntem alaturi de el, dar nu-i marim salariul“.
17 milioane de euro inseamna...
- 0,0026% din PIB-ul Republicii Dominicane.
- Datoriile clubului Rapid in sezonul trecut.
- Pretul la care a fost vandut combinatul Laminorul Braila.
- 17% din bugetul Ministerului Turismului.
- Salariul mediu al unui roman pe 4.386 de ani.
- 283 de apartamente cumparate prin programul „Prima Casa“.
- Valoarea a 18.000 de prime de casare prin programul „Rabla“.
- Valoarea bunurilor cumparate de romani pe internet in primele trei luni ale anului.
- Investitia in penitenciarul Pantelimon, cea mai moderna inchisoare din tara.
- Cheltuielile pentru punerea in functiune a zece benzinarii performante.
- Cheltuielile anuale cu irigarea suprafetelor agricole din Romania.
- Profitul CEC in primele sase luni.
Tot scandalul a inceput de la povestea cu drogurile
Necazurile lui Mutu au inceput in urma cu sase ani. Adica, la putin timp dupa ce mijlocasul a semnat un contract cu Chelsea Londra.
Iulie 2003 – Cu toate ca fusese investit capitan la AC Parma (Italia), pitesteanul semneaza cu Chelsea. Gruparea engleza plateste 15,8 milioane de lire sterline pentru transferul romanului.
Septembrie 2004 – Mutu este depistat pozitiv (cocaina) la un test antidoping comandat de Chelsea.
29 octombrie 2004 – Federatia Engleza de Fotbal il suspenda pe roman timp de sapte luni si il amendeaza cu 20.000 de lire sterline. Chelsea il concediaza pe Mutu.
12 ianuarie 2005 – Mutu semneaza cu Juventus Torino, insa nu poate evolua timp de cinci luni, fiind suspendat.
7 mai 2008 – Camera pentru Rezolvarea Disputelor din cadrul Federatiei Internationale de Fotbal decide ca Mutu sa plateasca fostului sau club Chelsea despagubiri in valoare totala de 17.173.990 de euro. Londonezii sustin ca au inregistrat pierderi de 13 milioane de lire sterline in urma cazului Mutu.
Octombrie 2008 – Mutu a depus la Tribunalul de Arbitraj in Sport (TAS) un memoriu prin care cerea anularea deciziei FIFA.
7 mai 2009 – Memoriul depus la TAS de fotbalistul roman este analizat de un complet format din presedintele Luigi Fumagalli (Italia), Jean-Jacques Bertrand (Franta) si Dirk-Reiner Martens (Germania). Verdictul este amanat.
31 iulie 2009 – TAS respinge apelul, astfel ca Mutu este obligat sa plateasca despagubirile solicitate de Chelsea Londra.
Reactii
„Nu mi se pare corecta decizia TAS. Daca tot l-au pedepsit ar fi trebuit sa-i retina doar banii castigati cat a jucat la Chelsea.“ Razvan Lucescu, selectioner Romania
„De acum, fotbalistii vor fi panditi atunci cand beau sau fumeaza. Federatia va incerca sa-l ajute pe Mutu.“ Mircea Sandu, presedinte FRF
“Adrian nu trebuie sa plateasca maine nimic. Va urma un alt proces, in civil. S-a dat un exemplu pentru ca el este roman.” Cristian Sarbu, avocatul lui Mutu
„Daca ramanea alaturi de mine si de Gica Popescu, nu se intampla asta. A ales altceva si uitati unde a ajuns acum.“ Victor Becali, ex-impresar Mutu
„Englezilor nu le-a picat bine ca Adi a ajuns mai intai la Juventus si apoi la Fiorentina, fara ca ei sa primeasca vreun ban.“ Cosmin Olaroiu, antrenor Al-Sadd Doha
„Adi plateste acum pentru o greseala a tineretii. E un tip destul de tare, dar nu stiu cum va reactiona dupa aceasta lovitura.“ Ioan Andone, antrenor Al-Ahli Dubai
Elsion Vaso , Marian Burlacu , Cezar Uricec - Adevarul