Tariceanu si Prodi solicita sprijinul UE pentru romanii din Italia

Premierul Calin Popescu Tariceanu si omologul sau italian au transmis presedintelui Uniunii Europene o scrisoare comuna in care solicita sprijin, inclusiv financiar, pentru integrarea sociala a cetatenilor romani din Italia, in special a celor de origine roma, si au convenit constituirea unui grup comun de lucru pe problematica romilor.

Grupul de lucru va fi format din reprezentanti ai ministerelor Muncii, Internelor si Educatiei din cele doua tari si va trebui sa gaseasca solutii eficiente pentru integrarea sociala a romilor.

In scrisoarea semnata si adresata presedintelui Comisiei Europene de catre premierii roman si italian se solicita sprijinul UE pentru integrarea sociala a minoritatilor nationale de pe teritoriul Italiei, in principal a cetatenilor romani de origine roma.

„Am scris impreuna o scrisoare catre conducerea Uniunii Europene in care cerem sprijin si resurse pentru integrarea sociala a comunitatilor“, a declarat Romano Prodi, la finalul discutiei cu premierul Tariceanu.

Premierul Calin Popescu Tariceanu si omologul sau italian Romano Prodi explica, in scrisoarea de doua pagini adresata presedintelui Comisiei Europene, faptul ca migratia transfrontaliera intre statele membre UE s-a intensificat semnificativ in ultima perioada, iar autoritatile nu pot face fata singure „valului“ de noi cetateni.

Cei doi premieri descriu si situatia tensionata aparuta intre Romania si Italia dupa „crima atribuita unui emigrant roman de origine roma“, care a determinat reactii cu tenta rasista si actiuni violente la nivelul populatiei.

„Este evident ca statele membre UE nu pot face fata singure acestui proces de migratie, neavand puterea de absorbtie necesara, si se impune un raspuns rapid din partea Uniunii Europene pentru integrarea sociala a categoriilor defavorizate“, se arata in scrisoare.

Tariceanu si Prodi propun intarirea programelor europene de dezvoltare si ajutor social, finantate din fonduri structurale, pentru rezolvarea problematicii migratiei etniei rome, elaborarea unei strategii europene de integrare sociala prin noi initiative in favoarea acestei categorii de cetateni si aplicarea eficienta a normelor europene de repatriere a persoanelor cu dificultati de adaptare, dar cu respectarea dreptului la libera circulatie.

Autoritatile romane si italiene urmeaza totodata sa semneze o declaratie comuna privind parteneriatul strategic pe zece ani incheiat intre cele doua tari.

Guvernul italian va respecta securitatea cetatenilor romani si va garanta dreptul la libera circulatie a acestora, prin combaterea prejudecatilor si o colaborare eficienta cu autoritatile romane, a declarat premierul italian Romano Prodi.

„Nu vom alunga in masa pe nimeni. Ca lideri politici, trebuie sa evitam prejudecatile, asumandu-ne insa si realitatea“, a spus Prodi, la finalul discutiei cu premierul Tariceanu.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a aratat ca a convenit cu omologul sau italian „un pachet“ de masuri comune in domeniul politienesc, judiciar si consular, inclusiv infiintarea unui „task-force“ pentru combaterea infractiunilor, format din 30 de politisti romani.

„Am discutat despre un pachet de masuri sociale, bazat si pe fondurile europene de solidaritate, si este necesar un efort de comunicare pentru a arata si alte realitati ale relatiei dintre Romania si Italia. Regret enorm fapta comisa de un roman, in contextul bunelor relatii bilaterale“, a spus Tariceanu.

El a apreciat ca atitudinea „de complezenta“ a autoritatilor italiene si insuficienta educatie a romilor au constituit premise ce au favorizat inregistrarea de infractiuni in taberele locuite de acestia.

„Daca au posibilitatea sa munceasca, cred ca vor renunta la infractiuni. Sunt convins ca educatia sta la baza solutionarii acestor probleme, care vor fi rezolvate insa in timp“, a afirmat premierul roman.

Tariceanu a amintit totodata ca in astfel de tabere izolate locuiesc si cetateni de alte nationalitati decat cea romana si a aratat ca migratia romanilor catre alte tari nu este „un fenomen nou“, ci sesizat inca de la inceputul anilor 90.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a sosit la Roma pentru a discuta cu omologul sau italian Romano Prodi despre situatia cetatenilor romani aflati pe teritoriul Italiei, precum si despre masurile adoptate urgent de Guvernul de la Bucuresti pentru gestionarea problemelor acestora.

El a anuntat, inainte de plecare, ca va cere oficialilor italieni sa asigure securitatea cetatenilor romani aflati pe teritoriul acestei tari, aratand ca stoparea infractiunilor depinde aproape in totalitate de autoritatile din Italia.

Vizita premierului Tariceanu la Roma a fost anuntata de Guvern dupa discutia telefonica avuta de acesta cu premierul italian Romano Prodi. Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a cerut atunci premierului Romano Prodi sa dispuna masuri de protejare a cetatenilor romani si si-a exprimat preocuparea fata de atitudinea xenofoba manifestata in Italia in relatia cu romanii. (Mediafax)

Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a47_Tariceanu_si_Prodi_solicita_sprijinul_UE_pentru_romanii_din_Italia.aspx