Am inceput in numarul trecut o expunere a unor concepte literare care au fost preluate in domeniul psihanalizei si folosite pentru a explica anumite comportamente umane. Cu toate ca la auzul unor denumiri ca bovarism, complexul lui Oedip, complexul Electra sau narcisism stim la ce se face referire, o intelegere mai aprofundata se poate realiza in contextul familiarizarii cu sursa.
Studiul de caz din acest numar este complexul lui Oedip, iar sursa este tragedia antica Oedip rege a lui Sofocle.
Capodopera a literaturii antice, Oedip rege este o tragedie reprezentativa pentru confruntarea dintre om si destin. Aceasta tema, caracteristica tragediei grecesti constituie o problema a omului din toate timpurile. Oedip rege este o tragedie a cunoasterii, eroul fiind stapanit de patosul adevarului pe care il va afla cu pretul propriei sale prabusiri.
Titlul evidentiaza personajul principal si statutul sau: conducator al Tebei. El concentreaza o situatie provocata de destinul atotputernic iar incercarea sa de solutionare declanseaza tragedia, dar totodata reliefeaza caracterul sau nobil si demn. Singurul fir al actiunii este dezlegarea enigmei ce plutea asupra mortii lui Laios si implinirea destinului implacabil de catre personajul principal.
Fiind lovita, din senin, de ciuma, locuitorii Tebei vin sa ceara sprijin si sfat regelui, care a avut dintotdeauna pentru ei o grija parinteasca, lucru dovedit si acum prin trimiterea cumnatului sau, Creon, la Delfi pentru a afla cauza blestemului. O data aflat motivul (unul din locuitorii cetatii omorase pe Laios, fostul conducator), Oedip incepe ancheta pentru aflarea adevarului, aruncand totodata un blestem asupra ucigasului, pe care il sorteste sa fie toata viata urmarit de pacatul savarsit, iar nici un locuitor sa nu-l adaposteasca din motiv „ca-i o rusine pentru noi.”
Prevestind parca tragedia care urmeaza, adica taina nasterii si crimei lui Oedip, le marturiseste tebanilor un motiv superior al actiunilor sale: „…Iar eu ce-i sunt urmas/ In scaunu-i regesc, cum si-n al lui culcus/ Caci azi a mea-i nevasta lui, iar pruncii lui,/ De n-ar fi fost de soarta greu loviti – ei azi/ Tot tata mi-ar fi spus, ca si ai mei – eu vreau/ Ca sa-l razbun, ca greu au fost ei urgisiti,/ Cum l-as fi razbunat pe tata.” Pornind cercetarea, el o conduce tot mai aprig cu cat incepe sa banuiasca, la un moment dat ca vinovatul ar putea fi chiar el. Acestea sunt confirmate si de batranul prooroc Tiresias, care nu va fi insa crezut la inceput, ci jignit si acuzat de complot impreuna cu Creon pentru inlaturarea regelui. Tot batranul intuieste orbirea lui Oedip: „Azi vede - va orbi! E om avut – sarac/ Va fi! Un orb dus de toiag, cersind tot prin/ Straini. Si va afla ca alor lui copii/ Le-a fost si tata …dar si frate el le-a fost;/ Ca maica-si i-a fost si fiu, i-a fost si sot;/ Si ca pe tatal sau si l-a ucis!… Te du-n/ Palat! Si sa framanti in gand tot ce ti-am spus./ Iar de-ai sa afli ca-am prezis gresit, sa spui/ Ca-n mestesugul meu sunt un nepriceput!”
Din descoperire in descoperire, Oedip se prabuseste in „prapastia crudului adevar”: necunoscutul pe care cu multi ani in urma il omorase era chiar tatal sau, Laios; iar Iocasta, regina vaduva cu care s-a casatorit, este chiar mama sa. Un slujitor aduce vestea ca sotia sa s-a spanzurat, innebunita de pacatul savarsit. Acelasi slujitor instiinteaza ca, gasind-o moarta, Oedip si-a scos ochii cu un ac pentru a-si ispasi ingrozitoarea crima, el nealegand moartea pentru ca nu suporta gandul sa-si intalneasca parintii pe lumea cealalta. Paraseste Teba dupa ce, reflectand la consecintele pe care le vor suporta fetele sale, isi ia ramas bun de la ele: „Pe voi, copile, dac-ati pricepe de pe acum/ Eu mult v-as sfatui: rugati-va acum/ Ca orisiunde veti trai s-aveti un trai/ Mai bun decat al tatalui ce v-a dat nastere…”
Protagonistii lasa in urma ideea triumfului adevarului in numele caruia se sacrifica (ex: Oedip) si iesind din individualitatea proprie, devin modele reprezentative pentru intreaga conditie umana. Tragicul se poate asocia cu dionisiacul (atitudine de extaz, de zbucium), cu apolinicul (starea lui Oedip de la inceputul operei; atitudine marcata de calm, liniste, constanta in manifestari), cu hybrisul (orgoliul lipsei de masura), cu moira (destinul, soarta; la greci) sau cu sublimul (desavarsirea, perfectiunea).
Referindu-se la aceasta legenda a Greciei antice, in care Oedip, fiul regelui din Teba, fara sa stie, ucide pe propriul lui tata, Laios, si se casatoreste cu mama lui, Iocasta, Sigmund Freud preia notiunea de complex al lui Oedip si o foloseste ca un concept teoretic central in psihanaliza.
Cum a descoperit Freud complexul oedipian
• Pentru Freud, complexul lui Oedip este o ipoteza utila in intelegerea modului de functionare a mintii noastre si a sentimentelor, mai ales.
• Freud l-a descoperit prin descifrarea propriilor vise. Apoi, el a inteles ca viata interioara a pacientilor lui adulti abunda in fantezii pline de figurile parintilor.
Pasionat de cultura clasica, Freud va face o paralela intre fanteziile incestuoase inconstiente si drama lui Oedip, imortalizata in tragedia lui Sofocle, Oedip rege. Miturile opereaza cu simboluri Eroul mitic nu reprezinta un univers psihic. Doar individul real, concret, definit mereu in relatie cu Celalalt constituie o lume proprie, in masura sa-i asigure identitatea. De aceea Freud s-a oprit la Oedip rege si nu la mit. Personajul lui Sofocle era un om, unul viu, marcat de propria drama, desi intamplarea lui pastreaza, in acceptia freudiana, o structura de maxima generalitate prezenta in fiecare parcurs uman. Oedip rege este,inainte de orice ,un caz.
***
Faimosul complex oedipian ramane o frumoasa metafora in legatura cu viata noastra launtrica, si, cel putin in aceasta lumina, isi pastreaza actualitatea.Freud crede ca fiinta umana duce cu sine, fara exceptie, o dorinta ascunsa,aflata mereu in conjunctie cu natura ei instinctuala.O dorinta de care ne resimtim intreaga viata si care, asemenea unui vulcan aparent inactiv, se trezeste in noi periodic, producand seisme cu urmari mai mult sau mai putin dezastruoase pentru suflet.
Eschil, Sofocle, Euripide - Teatru, Editura Tineretului, Bucuresti, 1962
Ovidiu Drimba - Istoria culturii si civilizatiei Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 2007
Uniunea Scriitorilor din Romania
Uniunea Scriitorilor din Romania este o asociatie de creatie, profesionala si sindicala a scriitorilor din Romania. Structurata in douasprezece filiale regionale, la care se adauga filiala Chisinau, Uniunea Scriitorilor din Romania numara astazi aproximativ 2500 de membri.
Avand drept precursoare Societatea Literara Romana, infiintata in 1877, si Societatea Scriitorilor Romani fondata in 1908, Uniunea Scriitorilor din Romania a fost creata in forma ei actuala in 1949.
Obiectivul statutar al Uniunii Scriitorilor este promovarea creatiei literare si apararea intereselor si drepturilor scriitorilor romani. Uniunea este condusa de un presedinte, de un Consiliu si de un Comitet Director restrans, ai carui membri sunt votati in Adunarea Generala si in Conferinta Nationala o data la patru ani. Actualul presedinte al Uniunii Scriitorilor este criticul Nicolae Manolescu. U.S.R. detine de asemenea in patrimoniul sau in administrarea sa case de creatie, muzee si case memoriale, reviste literare si doua edituri proprii, ingrijindu-se totodata de protectia sociala sau sustinerea directa a membrilor sai, prin acordarea de pensii, venituri fixe sau indemnizatii de sprijin.
Institutia Premiilor Uniunii Scriitorilor este, de asemenea, unul din cele mai importante foruri de validare si recompensare a creatiei literare in decursul unui an calendaristic. Cele mai cunoscute sunt Premiul National de Literatura si Premiul “Opera Omnia”. Uniunea acorda de asemenea Premiul sau pentru sectiunile: Proza; Poezie; Critica, Istorie literara, Eseu; Dramaturgie si teatralogie; Traduceri din literatura universala; Premiul Fundatiei Andrei Bantas; Premiul pentru Debut; Literatura pentru copii si tineret; Antologii, Dictionare, Editii critice; Eseuri, Jurnale, Memorii, Publicistica; Premii speciale: un premiu pentru volume in limbile minoritatilor nationale si un altul pentru traducerea literaturii romane in limbi straine. Din 2002, au fost instituite Premiul “Ovidius” si Premiul Festivalului “Zile si nopti de literatura”, acordate unor prestigiosi scriitori straini.
Uniunea Scriitorilor organizeaza de asemenea, anual, diferite festivaluri, conferinte si manifestari de dezbatere si promovare a literaturii, precum si concursuri de proiecte culturale.
Presedinti de la fondare
De la infiintarea Societatii Scriitorilor Romani, au fost presedinti scriitorii Cincinat Pavelescu (1908-1909), Mihail Sadoveanu, Emil Garleanu, Mihail Dragomirescu, G.Diamandy, Duiliu Zamfirescu, Corneliu Moldoveanu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, N.M. Condiescu si N.I. Herescu (1939-1944).
Ultimul presedinte al S.S.R., predecesoarea U.S.R., a fost Victor Eftimiu ales in 1944, vicepresedinte fiind N.D. Cocea.
U.S.R. a aparut in 1949 prin fuziunea intre S.S.R. si Societatea Autorilor Dramatici, presedinte de onoare fiind ales Mihail Sadoveanu iar presedinte activ Zaharia Stancu. In perioada 1949-1989, sub noua denumire de U.S.R., uniunea i-a avut ca presedinti, succesiv, pe Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, Demostene Botez, Zaharia Stancu, Virgil Teodorescu, George Macovescu, Dumitru Radu Popescu.
Intre 1962 si 1967. U.S.R. a avut si un presedinte de onoare ales in persoana lui Tudor Arghezi, iar in 1972 pe Victor Eftimiu.
In 1990, dupa revolutie, conducerea U.S.R a demisionat. A fost ales presedinte Mircea Dinescu, iar ca presedinte de onoare Stefan Augustin Doinas. Intre 1996 si 2000 U.S.R. l-a avut ca presedinte pe Laurentiu Ulici, iar intre 2000 si 2005 pe Eugen Uricaru. La Conferinta Nationala din iunie 2005 a fost ales ca presedinte Nicolae Manolescu pentru un mandat de patru ani. La inceputul acestei saptamani, Manolescu a fost reales in functie.
In atentia devoratorului de lectura
Ileana Vulpescu -Viata, viata, legata cu ata, Editura Tempus, Bucuresti, 2007
“Oare ce sa fie viata pentru om? Drumul intre prima si ultima suflare, singur. Iar cand ai trait cea mai mare parte a ei, poti spune c-ar fi si deosebirea dintre inchipuire si realitate. Traim permanent intre ceea ce ne-am dori si ceea ce ni se ofera. Intristatoare pacaleala care trebuie indurata cu mult curaj.
Majoritatea oamenilor isi doresc tihna, dupa anumite canoane: casatorie, copii. Copii- din dorinta de-a lasa urme pe lume si de a-ti investi mult-putinul cat ti l-ai insusit. Viata noastra depinde adesea de-o spartura in trotuar, ce ne poate lasa schilozi. Depinde, depinde, depinde...
Si cand ne dam seama de ce anume tin sanatatea noastra, echilibrul nostru, “fericirea noastra”-de cele trei ursitori care ne menesc - nu putem sa nu spunem atat despre noi insine, cat si despre tot ceea ce ne inconjoara si este la fel de precar ca si noi: viata, viata, legata cu ata.”
(Ileana Vulpescu- Viata, viata, legata cu ata)
Cutiuta cu proverbe - astazi despre prietenie
“Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viata lui sa si-o puna pentru prieteni.” (Ioan 15,13)
A devenit oare prietenia o legatura de prisos intre oameni? Prea preocupati de hrana trupului nu ne mai preocupa hrana sufletului. Chiar am uitat ce inseamna viata interioara, frumusete spirituala, prietenie adevarata....? Sa privim in jurul nostru si sa vedem cati prieteni avem si sa privim inlauntrul nostru ca sa vedem ce fel de prieteni suntem.
“Vom castiga prietenia unui om cultivand in noi insusirile pe care le pretuim la el.”
***
Prietenie inseamna sa fii alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci cand gresesc.
***
Toti oamenii te aud cand vorbesti; prietenii insa inteleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep si ceea ce n-ai spus in cuvinte.
***
Alaturi de un prieten adevarat este cu neputinta sa ajungi la deznadejde.
***
Un prieten este o persoana care stie totul despre tine si inca te place.
***
Prietenii mei nu sunt multi, dar sunt nenumarati.
***
Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod.
Prof. Alina Vance