Iata-ne din nou in „luna cadourilor“. Imi aduc aminte cand aceasta denumire a sarbatorilor de iarna si implicit a Sfantului Craciun, mi se parea total neadecvata. Era parca o nota fortata a tagaduitorilor atei de a elimina cea mai semnificativa sarbatoare, Nasterea Mantuitorului. Asteptatul Mos Craciun a fost inlocuit cu Mos Gerila, care venea in fiecare an in gara cu alai mare si daruri tot mai saracacioase.
Acum insa privesc altfel la denumirea atat de intalnita in anii ‘80. Imi aduc aminte de faptul ca in toata saracia adusa de ratiile de zahar, ulei si faina, aproape fiecare familie avea totusi la masa de sarbatoarea Craciunului un pic de cozonac. Imi mai amintesc de unii care in prinosul lor, de dragoste, gaseau suficienta faina pentru a face cozonaci si altora mai putin familiari cu bogatia si gustul sarbatorilor.
Intotdeauna, fie cozonacii, fie cadourile frumoase - mici sau mari, au fost un prilej de bucurie pentru cei ce le primeau. Uitandu-ma in urma pot constata si eu ca si atunci cand imi dorisem altceva, fiecare cadou primit mi-a pus zambetul pe fata si in suflet. Si consider ca e normal sa fie asa.
De cativa ani incoace insa am ajuns sa simt tot mai mult si bucuria de a da. Pe masura ce mi-au crescut fetitele, am vazut tot mai multa bucurie pe fata lor si mai multa apreciere pentru cadoul primit. Bucuria lor imi creeaza intotdeauna o satisfactie sufleteasca greu de descris. Nu doar fata mi se insenineaza ci parca toata fiinta si parca imi tresalta inima in mine realizand extazul si iubirea copilelor mele. As vrea ca acele momente sa fie tot mai lungi si chiar ... de ce nu, sa nu se mai termine. Nu am decat o singura pretentie in schimbul cadourile oferite fiicelor mele, si anume de a ma respecta ca tata. Adica de a ma asculta si de a ma iubi. Si vreau acest lucru nu in schimbul darului ci pentru grija si dragostea permanenta pe care le-o port.
Si poate pentru aceleasi simtaminte de bucurie sufleteasca asociata cu reincredintarea iubirii, fiecare parinte parca se intrece in fiecare an in daruri tot mai frumoase pentru copiii sai.
Cadourile noastre trebuie insa sa ne-aduca aminte, atat cand dam cat si atunci cand primim, de cel mai mare cadou facut omenirii, de Iisus Hristos. As vrea ca gandurile noastre sa mearga mai departe si sa reflectam asupra bunatatii si dragostei revarsate peste noi toti prin Mantuirea daruita celor ce-L iubesc pe El. Dumnezeu ne-a dat ce exista mai bun in intregul univers, Fiul Sau. Singura Lui pretentie este de a crede in El ca Mantuitor, adica a-L iubi si a trai pentru El. In acest lucru sta de fapt tot secretul crestinismului. Indiferent de eticheta confesionala, lucrul care ne leaga pe toti crestinii este crezul in acelasi Mantuitor!
Acum in luna cadourilor as vrea sa-I facem si noi o bucurie lui Dumnezeu, Tatal nostru al tuturor. As vrea sa-I aratam ca-L iubim si ca-L ascultam implinidu-i porunca de a ne iubi unii pe altii, asa cum ne-a iubit El. De fapt, dupa acest lucru va cunoaste lumea ca suntem copiii Lui.
Fie ca vei citi aceste randuri inainte de Craciun sau dupa, dorinta mea este ca saracacioasele mele cuvinte sa fie totusi un prilej de reflectie asupra darniciei. Noi tot cerem si tot primim, iar El nu oboseste sa ne tot dea. As vrea insa sa-I dam si noi ceva de care sa se bucure si cred ca cea mai mare bucurie ar fi ca toti copiii Lui sa se iubeasca. Haideti sa ne daruim unii altora dragoste si iertare.
Fiti binecuvantati toti cei iubiti de El! Sarbatori fericite si La Multi Ani!
Steven V. Bonica - Redactor Sef, Romanian Tribune