Initial as fi vrut sa scriu un editorial despre renumararea voturilor nule, despre diferenta dintre Basescu si Geoana de 91 la 19 la voturile renumarate, despre ce greutate ar putea avea un vot in Diaspora, apropos de ceea ce spunea in urma cu cateva saptamani domnul Adrian Nastase pe blogul personal. Nu m-am razgandit neaparat, dar nu mai are sens sa mai batem apa-n piua pe acelasi subiect de care au vorbit toate ziarele din Romania si pe care l-au intors, cu totii, pe toate partile: diaspora l-a facut pe Basescu presedinte! Ca este sau nu asa, ca ar fi furat (si) PDL-ul la alegeri, ca ne distram acum cu zecile de bancuri despre scurtul mandat a lui Mircea Geona, nu mai conteaza atata timp cat asta nu va mai schimba nimic pentru urmatorii cinci ani, deci mai avem destul timp sa facem, sa scriem si sa vorbim politica.
Asa ca las in umbra un editorial pe teme politice, desi i l-am promis domnului Nastase, si am sa-ncerc acum sa intru putin in atmosfera Craciunului, care in cateva zile ne bate la usa.
Imi aduc aminte de Craciunul petrecut la bunica. Parca nimic nu mi-e atat de bine intiparit in minte. Nu aveam brad impodobit si nici cadouri impachetate frumos, dar in Ajun era cerul plin de stele, zapada sclipea si ne scartiia sub picioare si chiar daca era un frig de nu-ti venea sa iesi din casa, nu lipsea nimeni de la colindat. Cu nasul rosu si mainile inghetate pe plasele cu nuci, mere si covrigi, umblam din casa in casa, parca luptandu-ne cu zapada ce ne trecea de genunchi. Dar nu renuntam. Colindam pe fiecare. Si eram fericiti. Apoi, in ziua de Craciun mancam sarmale si carnati, iar cand bunica scotea din cuptor cozonacul proaspat ne repezeam cu totii si in cateva minute devoram tot. Asa a fost Craciunul copilariei mele, iar acum mi se umple inima de dor si bucurie numai cand imi aduc aminte ce simplu si frumos traiam pe-atunci.
Aici Craciunul a inceput putin mai devreme. Brazii sunt impodobiti de cateva saptamani, goana dupa cadouri e aproape la final, iar orasul e luminat de mii de beculete multicolore. Spre bucuria si surprinderea mea, romanii din Chicago mi-au demonstrat, in scurtul timp de cand sunt aici, ca nu si-au uitat originea, nu si-au neglijat traditiile, dar mai ales, nu au uitat sa fie romani. Si chiar daca e nevoie de cateva sute de mile pentru a “copia” un ignat, romanii nu se dau inlaturi. Nimic nu se compara cu un carnat de casa, o bucata de soric si o tocanita ca cea de la pomana porcului. Apoi, romanii din Chicago nu au uitat colindele traditionale romanesti, pe care le-am auzit pentru prima data anul acesta, la Romanian Herritage Center, la seara organizata de Camera Romaneasca de Comert si Industrie pentru inmanarea de diplome noilor membri. O atmosfera relaxanta, cu brad impodobit si colinde pe fundal a fost chiar binevenita pentru a ma transpune in spiritul Craciunului. Concertul organizat in seara urmatoare la Centrul Cultural Irlandez, concert numit si “Christmas with Viktoria Vizin and friends”, a fost un eveniment la fel de marcant pentru ceea ce va fi primul meu Craciun in America.
Si pentru ca nu ne vom mai intalni decat anul viitor, nu pot decat sa-mi pun toata speranta in anul 2010. Inca nu stim cum ne vom intalni cu 2010, bine sau rau, e prea devreme sa putem spune. Maxim o pot face analistii. Politici, financiari, meteo etc. La sfarsit de an sau cu cateva zile inainte trag si eu linie, adun si scad, intr-o fixare repetitiva a cunostintelor de aritmetica din scoala primara. Ce a insemnat 2009 pentru Romanian Tribune si pentru comunitatea Romanilor din Chicago? Am fost mai buni? Ne-am depasit? Ne-a iesit totul cum am vrut? Am avut multe satisfactii? Am trecut cu bine peste suparari, lovituri sau esecuri? Proiect nascut din pasiune, dar realizat si cu opintiri, stres, cu ore prelungite de munca spre seara. Poate nu sunt eu in masura sa vorbesc despre realizarile si istoria unui ziar de opt ani, la care scriu doar de doua luni. Dar arhiva spune multe si nu mi-ar ajunge pagini intregi sa rememorez ceea ce Romanian Tribune a adus in fata cititorilor timp de un an. Si nici nu stiu daca eu ar trebui sa tin albumul amintirilor. La urma urmei, amintirile noastre se compun dintr-o suma semnificativa de amintiri ale unor oameni diferiti, din interiorul si din afara redactiilor.
Pentru 2010 va pregatim alte surprize. Credem mai interesante. Doar ca surpriza e surpriza.
In afara de proiecte, de ambitii profesionale, in 2010 imi doresc sa ramanem si sa fim noi. Atat.
Sorina Szakacs - Redactor, Romanian Tribune