Dan Puric „Despre omul frumos“

din pagina literara realizata de: Prof. Alina Vance

Lumea de azi este intr-un proces continuu de uratire. In noul imperiu al uratului, frumosul este dator cu o amintire care abia mai palpaie sub marsul triumfal al unei lumi schilodite, aflata in plina ofensiva. “Omul frumos” este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii in lupta cu oceanul de neomenesc ce vine. “Omul frumos” este ultimul suspin hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva”, a declarat Dan Puric. Fondator, in 1999, al companiei de spectacole Passe-Partout, Dan Puric este un actor complet si complex. Personal ma identific ca un om care s-a nascut intr-o tara ce te indreptateste sa-ti zici cam asa : “ fa-ma mama cu noroc / si arunca-ma in foc “, adica fericit deopotriva ca m-am nascut in acest spatiu si nefericit cand ma uit la atatea cate ni se intampla, marturiseste artistul.

Dan Puric urmeaza, si ne indruma sa ascultam, in spatiile pline de finete ale acestui volum, mai ales, pulsul amintirilor de nesters ale inimii, pentru a descoperi cararile vietii invesnicite ale Omului Frumos.

Dupa succesul neasteptat avut cu prima sa carte, Cine suntem, Dan Puric revine in atentia iubitorilor de literatura si adevar cu un nou apel catre inimile romanilor – Despre Omul Frumos. Aceasta carte, structurata ca si prima, din interviuri, conferinte si texte, are ca tema centrala „faptul de a fi roman”. Autorul ne propune redescoperirea frumosului in tot ceea ce ne inconjoara, dar mai cu seama in noi insine, caci aceasta extraordinara calitate, de a fi oameni frumosi, este adanc inradacinata in sufletul nostru, fiind gata sa reziste oricarei ideologii si sa iasa la iveala cu ajutorul memoriei celui care isi cunoaste istoria si religia.

Nelipsita de incizii atitudinale, Despre Omul Frumos, nu este atat o carte de idei, cat mai degraba una a atmosferei radioase, a adierii de vant subtire, purtator de buna mireasma.

A te re-imprieteni cu conditia de a fi roman necesita actul primordial de a te re-imprieteni cu tine insuti. Niciodata ca acum omul n-a fost mai despartit de sine. Mai neatent cu sinele sau si, paradoxal, atat de atent cu ego-ul sau. Intre un narcisism biologic si o deprimare sufleteasca este asezata cusca in care se zbate omul de azi. (…)

Prin aceasta re-imprietenire cu propriul tau neam, tu te vei gandi altfel pe tine insuti si vei gandi si altfel despre tine; se va-ntampla in felul acesta o restaurare ontologica si, de ce nu, o vindecare.

Caracterul autobiografic se recunoaste inca de la inceput, Dan Puric incepand redescoperirea frumosului cu amintirile din copilarie, tatal fiind modelul sau principal. De mic traieste in sanul Romaniei profunde, pe care o intelege tot mai adanc odata cu trecerea timpului. Romania profunda sunt taranii care nu se tem de furia naturii, iar dupa inundatie isi construiesc gardurile tot pe marginea raului, dar care raman terifiati in fata comunistilor, oameni asemenea lor, care si-au uitat umanitatea.

Precum spune autorul, regimul comunist a creat omul bolnav al zilelor noastre. Anihiland intelectualitatea, inchizand si torturand oameni valorosi, i-a scos la suprafata pe cei lasi, superficiali si oportunisti. Acestia au lasat o mostenire ereditara care poate fi observata la oamenii de acum, si care mai poate fi vindecata doar prin intoarcerea la martirii comunismului, oameni ce sunt in masura sa ne reaminteasca cine suntem cu adevarat. Firea pur crestina si naturala a romanilor razbate prin folclorul nostru, Dan Puric dand drept exemplu o poveste cosmogonica bucovineana, basmul Praslea cel voinic si merele de aur, precum si Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu. Aceste dovezi ale originii noastre spirituale ne spun ca pentru romani Dumnezeu este viu si ingaduitor, iar credinta in El este nemarginita.

Intr-o lume a omului urat, autorul ne spune ca nu trebuie decat sa recunoastem frumosul fara incercarea de a-l defini, ceea ce ar fi imposibil. Porneste de la filosofii antici pentru a ajunge la primul om frumos ce a existat pe pamant, Iisus Hristos. Cu ajutorul lui Plotin ne explica modul in care ar trebui sa ne percepem pe noi insine: „… Plotin spune: ce vad este frumos, ce aud este frumos, dar mai este ceva. Astea sunt lucruri masurabile, dar mai apare ceva, nemasurabil, cum ar fi sufletul. Cum il masuram? Si atunci zice: noi percepem divinul din afara cu divinul din noi.” Recunoasterea frumosului porneste de la asumarea istoriei si religiei noastre reale, aceasta putand fi realizata doar prin indreptarea catre martiri si sfinti. Spune ca sfintii sunt treptele pe care Dumnezeu coboara in mijlocul oamenilor, iar o tara care are multi sfinti, precum Romania, are deci multe trepte pe care Dumnezeu poate cobori. Acest lucru ne face sa ne bucuram de o mai puternica nadejde intr-un viitor linistit, fapt pentru care sfintii si sarbatorile noatre traditionale trebuie tinute cu evlavie, si nu cu indiferenta, dintr-un act de rutina. Pentru oamenii ce traiesc intr-un prezent confuz, trecutul este de cea mai mare importanta. Intelegerea faptelor istorice, a sarbatorilor si a obiectelor simbolice ne ajuta sa ne intoarcem la o stare mai curata. Prin urmare, trecutul reprezinta realitatea pe temeiul careia trebuie sa ne construim viitorul, si mai ales viitorul copiilor nostri.

Solutia oferita de aceasta carte romanilor care au uitat sa fie mandri de originea si de tara lor, este redescoperirea istoriei, a ortodoxiei si, implicit, a frumosului. Este o lectura usoara si placuta, pe langa interviuri fiind introduse si amintiri din copilaria lui Dan Puric, precum si povestioare amuzante, dar pline de spiritul deschis al Romaniei profunde.

Evenimentele banale din jurul nostru sunt banale datorita incapacitatii noastre de a concepe sacrul ascuns in placenta profanului. Supravietuirea, scarile sociale, acumularile mercantiliste ne sunt lucruri necesare, fara doar si poate.

Insa nu intrinsec! Prin frumos ne tamaduim, spune Dan Puric, de a face simplul si singurul pas de la sublim la ridicol social.

Romania este un simbol de frumos, o tara de oameni frumosi – frumosul se pierde deoarece nu intelegem ca acesta creeaza automat ierarhii. In CV-ul unuia dintre actorii japonezi invitati recent, prin delegatie, la Teatrul National Bucuresti, Dan Puric a descoperit o mica mentiune: valoare nationala intangibila. Problema, deci, pare a fi nu construirea sistemelor de valori, ci stabilitatea, intangibilitatea lor.

Astfel, frumosul este simplu si usor – precum polenul de pe aripile fluturilor. Simplu de simtit, usor de distrus. Atunci cand un peste mic este urmarit de unul mare singurul lucru pe care acesta poate sa-l invete este sa zboare, nu? povesteste Dan Puric.

El nu foloseste semnul intrebarii. Spre deosebire de carturarii prezentului, Dan Puric aduce cu sine afirmatia, lasand dubiile si aporiile pe seama belferilor. Recurge la memorie si reaminteste ca in trecutul nostru recent exista gropile comune ale unor martiri pe care le opune gropii de la Glina, carnavalului si mascarilor mediatice. Leaga natia de Dumnezeu cat se poate de strans si nu vede in romani indivizi, ci personae. Este greu de clasificat in categorii (si registre ori compartimente) culturale omul si fenomenul Dan Puric. Si aceasta deoarece Cultura nu mai exista decat sub forma de “nise”; transee obturate, ce nu comunica nici intre ele, nici cu oamenii, deveniti “tinte” (“targets”). Iar formele de cultura sunt “produse”, intocmai ca telefoanele mobile si pasta de dintii (ori detergentii si innalbitoarele de rufe). Dan Puric sfideaza (ignora si contesta) atomizarea zilelor noastre, si, intocmai ca Biserica, potrivit invataturii Sale, nu parceleaza (nu fragmenteaza nici faramiteaza) intregul, ci si-l asuma. Li se adreseaza romanilor (frumosi) ca intreg, in felul in care un romancier ori un mare dramaturg nu scrie pentru “tinte”, “nise”, ci trimite in lume carti, nu “produse”. De aceea, Dan Puric are curajul sustinerii discursului ontologic. Rapsod si propovaduitor ori propagator al bucuriei, intelectual ce se poate adresa unui mare numar de oameni, actor care adauga ingredientele vocatiei in mesaj, marturisitor ortodox si imbisericit... - conform remarcilor facute de catre Dan Ciachir in Prefata cartii. Fiecare dintre acestea si toate la un loc - iata intregul si rotundul fenomen Dan Puric - daruit si dedicat prezentului si, mai ales viitorului, adica posteritatii.

Dan Puric – Despre Omul Frumos; prefata de Dan Ciachir, postfata de Gheorghe Ceausu, Compania Dan Puric, Bucuresti, 2009

 

 

Reviste literare romanesti aparute de-a lungul vremii

Astazi Convorbiri literare

Revista Convorbiri literare, aparuta la 1 martie 1867 din initiativa lui Iacob Negruzzi, in paginile careia s-au publicat in timp cele mai multe dintre operele marilor clasici:Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Creanga, Slavici, devine curand dupa aparitie cea mai importanta publicatie a epocii. Iacob Negruzzi a fost insarcinat de Junimea cu editarea revistei, de care s-a ocupat timp de 28 de ani.

Convorbirile apar la inceput bilunar, in 16 pagini, intr-un tiraj de 300 de exemplare. Prin comparatie cu programul coerent pe care il formulase cu ani in urma Dacia literara, care debutase cu o rubricatie fixa si o politica culturala bine definita de la primul numar, Convorbirile puteau trece drept o initiativa modesta, amatorista chiar. Revista nu este exclusiv literara;ea acorda un spatiu important studiilor stiintifice si general culturale, inscriindu-se in curentul epocii.

Primii autori de literatura publicati de revista se numarau Iacob si Leon Negruzzi, M. Cornea, Scarlat Capsa, Th. Serbanescu, V. Pogor, Nicu Gane, cei mai multi dintre ei catalogabili in a doua linie valorica. Primul succes remarcabil este cooptarea lui Alecsandri, care isi publica incepand cu nr.20 Canticele comice. Rar, revista gazduieste si unele recenzii semnate de Maiorescu, Pogor, Carp sau N.Quintescu. Mai tarziu, revista junimista are sansa sa publice cele mai remarcabile productii literare ale momentului:1868-Alecsandri incredinteaza colegilor sai Pastelurile, iar in 1872-poemul istoric, Dumbrava Rosie. Din 1970, incepe colaborarea cu Eminescu, cu Venere si Madona(nr4), Epigonii(nr 12),apoi in 1871(nr1)Mortua est. Aceste trei poeme ii ofereau lui Maiorescu argumentele inscrierii poetului debutant in directia semnalata in 1872.

Dintre prozatori,Convorbirile au recrutat de timpuriu, pe ardeleanul Slavici, care isi publica aici povestile si basmele populare, apoi nuvelistica: Popa Tanda, Scormon, Budulea Taichii(1880).Revista publica nuvela lui Eminescu- Sarmanul Dionis, apoi Fat-Frumos din tei. Directia noua a prozei romanesti(anticipata de Maiorescu din 1872) este ilustrata in paginile revistei care publica jurnalul lui Alecsandri- Calatorie in Africa si apoi povestile, nuvelele si Amintirile lui Creanga. Nu trebuie omise nici Scrisorile catre V.Alecsandri ale printului Ghica.

Dramaturgia este stralucit ilustrata de Convorbiri, prin publicarea integrala a pieselor caragialiene, incepand cu O noapte furtunoasa(1879), dar si a creatiilor teatrale tarzii ale lui Alecsandri: Sanziana si Pepelea(1883), Fantana Blanduziei(1884), 1885).Nu lipsesc din paginile revistei traducerile din marea literatura a lumii (Homer, Ovidius, Lamartine,Shakespeare, Schiller, Goethe, Byron, Baudelaire si multi altii) si nici literatura populara.

Bine reprezentate sunt si lucrarile de orientare stiintifica, cele mai bine receptate interventii fiind disputele filologice prilejuite de reforma ortografica. Maiorescu le inaugurase prin studiul sau Despre scrierea limbii romane. Revista mai gazduieste Critica ortografiei d-lui Cipariu, urmat apoi de o intreaga serie de studii maioresciene. Dar mentorul Junimii nu a dus singur aceasta batalie extrem de importanta pentru dezvoltarea viitoare a limbii romanesti. A tinut sa i se alature filologul Vasile Burla, cu Observari polemice asupra gramaticei limbei romane Tim Cipariu, urmate de un protest Contra ortografiei impuse scolilor romane din Moldova de Ministerul Instructiunii Publice. Dintre filologi, se mai remarca studiile lui A.Lambrior: Limba romana veche si noua, Observari asupra ortografiei romane, Cuvinte de reverenta la romani si indreptariu.

Cu o astfel de reprezentare, sectiunea filologica a Junimii, a reusit sa creeze cadrul propice aparitiei unei noi generatii de cercetatori, care vor asigura longevitatea acestor preocupari in paginile Convorbirilor. Printre ei se vor afla Al.Philippide, Sextil Puscariu, Ov.Densusianu.

Totodata, in cadrul cenaclurilor sunt stimulate discutii pe teme istoriografice, preocupari care au creat premisele aparitiei in cercul junimist si implicit in paginile Convorbirilor a unei generatii de istorici, intre care Xenopol si apoi N.Iorga.

Publicatia se va bucura de cel mai inalt prestigiu din literatura romana, ea impunand, inca de la aparitie, o directie noua, moderna, intregii noastre culturi definindu-se prin spiritul ei etic si sentimentul valorii estetice.

 

In atentia devoratorului de lectura

Mircea Cartarescu -De ce iubim femeile, Editura Humanitas, Cartea de pe noptiera, Bucuresti, 2004

De ce iubim femeile nu este o carte autobiografica, ci un joc al imaginatiei si al desfatarii cu povestile si cuvintele. Mircea Cartarescu gaseste si potriveste cele mai pline de inteles cuvinte, de asa natura incat senzatia pe care o traiesti citind cartea e de regasire, de coincidenta si de déjà-vu. Femeile iubite nu au masurile ideale 90-60-90, ci sunt femei necorporale, «nevroza pura», «bucurie pura». Nu este o carte pentru femei, desi adresarea s-ar putea sa insele la un prim nivel de lectura. Romanul insusi este bucurie si nevroza pura pentru ambele sexe. Femeile care il citesc vor (re)descoperi in Mircea Cartarescu un galant, un cuceritor al cuvintelor si al cititoarelor lui la un loc. (Bianca Stanescu)

 

 

Cutiuta cu proverbe- astazi despre bunatate

Nu bunatatea ca ideologie intereseaza, ci simpla capacitate de a recunoaste binele acolo unde el exista si de a face binele ori de cite ori iti sta in putinta. Dar, de fapt, inca si mai putin: refuzul de a trai cu indarjirea detectarii relelor si stradania de a nu face raul pe care poti sa-l faci. Suspensia bunatatii provoaca, inevitabil, suspensia bucuriei, a altruismului, a solidaritatii benefice. E un viciu care se plateste scump: distruge si invrajbeste, anesteziaza bunul gust, bunul simt, buna credinta.

Nu recunosc alt semn al superioritatii decat bunatatea.

***

Bunatatea inseamna sa fii in armonie cu tine insuti.

***

Sa faci ceva, oricat de neinsemnat, pentru ca oamenii din jur sa devina mai fericiti si mai buni este cea mai mare ambitie, cea mai inaltatoare speranta, ce poate insufleti o fiinta umana.

***

Dupa cum soarele nu ateapta rugaciuni si vraji, pentru a rasari, ci indata lumineaza si-i salutat de toata lumea; tot astfel si tu, nu astepta aplauze zgomotoase si aprobari, ca sa faci fapte bune; ci fii binefacator spontan si vei fi iubit la fel ca soarele.

***

Bunatatea, chiar daca n-are faima inteligentei deosebite, are intelegeri geniale.

Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a5345_Dan_Puric_„Despre_omul_frumos“.aspx