Superioritatea credintei crestine fata de credintele celorlalte religii

Comunitatile crestine din primul secol reflecta structurile cosmopolite ale societatii greeco-romane din acel timp. In Biserica nu erau admisi doar evreii si greco-romanii, ci indivizi apartinand oricarui grup etnic din lume. Pavel afirma tocmai acest lucru cand scria colosenilor ca in Christos dispar deosebirile etnice dintre iudei, greci si barbari. Scitul si barbarul sunt la fel de pretiosi in Christos (Coloseni 3:11). Biserica si-a dovedit vitalitatea tocmai prin asimilarea in sanul ei a tuturor grupurilor etnice ale Imperiului dandu-le un crez comun si o viata comunitara noua.

Imperiul Roman era un mozaic nu doar de grupuri etnice, ci si de credinte religioase. Fiecare grup etnic isi avea zeul lui. E adevarat ca zeii erau imprumutati de la un grup etnic la altul, dar acesti zei ramaneau in mare masura zei etnici. Convinsi de slabiciunea Imperiului din acest punct de vedere, imparatii romani au incercat sa dea unitate Imperiului prin cultul imperial. Fara sa inteleaga, cezarii romani se straduiau sa creeze un paliativ religios, ce nu putea concura cu adevarata credinta.

Astfel, in Imperiu se infrunta doua credinte ce au acelasi scop, unitatea. Cultul imperial vrea sa o impuna prin coercitie, pe cand crestinismul o realizeaza prin dragoste. Doctrina proscrisa a Nazarineanului va invinge politica Cezarilor. Aceasta lupta va lua forme in care persecutia va umple de sange orasele si satele imperiului. Cultul imperial va fi persecutorul cel mai inversunat al crestinismului.

Unitatea pe care o produce credinta crestina nu se limiteaza la a aduce impreuna oameni de diferite experiente religioase sau de diferite etnii, ci pune impreuna intr-o armonie deplina oameni de rase diferite. Faptele Apostolilor ne relateaza ca in biserica din Antiohia erau membri de rase diferite. Astfel, alaturi de Pavel si Barnaba, evrei, si alaturi de Manaen, care dupa nume era roman, se gasesc enumerati doi indivizi cari probabil apartin unei alte rase, si anume Lucius din Cirena, si Simon, numit Niger. Daca apartenenta rasiala a lui Lucius nu e sigura, a lui Simon este, deoarece al doilea nume al acestuia e Niger, adica Negrul. Textul nu ne arata doar ca negrii erau parte a comunitatii crestine din Antiohia, ci si faptul ca acestia se bucurau de aceeasi cinste ca Pavel si Barnaba, oameni proeminenti. Simon era parte a grupului de profeti si invatatori ai bisericii. Afirmatia lui Pavel din Coloseni 3:11 era o realitate incontestabila in bisericile primului secol crestin. Diferentele rasiale disparusera in comunitatile crestine.

Credinta in Christos era revolutionara si pentru faptul ca stergea diferentele sociale atat de bine marcate in societatea greco-romana. Inca de la inceput Evanghelia a cucerit oameni din clase sociale foarte diferite. Pavel spune ca intre corinteni nu erau multi puternici, nici multi de neam ales (1 Corinteni 1:26), ceea ce inseamna ca acestia, desi putini, nu lipseau totusi. Am constatat deja intre crestini nume ca Erastus, trezorier la Corint (Romani 16:23), Zenon, avocat roman (Titus 3:13 ), Manaen, om politic ce fusese crescut impreuna cu carmuitorul Irod (Fapte 13:1) etc. Faptele Apostolilor ne relateaza ca in prima calatorie misionara a apostolului Pavel, guvernatorul insulei Cipru s-a convertit la crestinism (Fapte 13:6-12). Apoi, Pavel spune ca in casa Cezarului erau crestini, cari trimeteau si ei salutul lor celor din Filipi (Filipeni 4:22). Chiar daca acestia erau liberti, ei erau un fel de ministri si consilieri pe langa Caesar, si aveau o influenta si o putere deosebita. Cativa din fratii mentionati de Pavel in a doua epistola catre Timotei poarta nume de aristocrati romani: Eubul, Pudens, Linus, Claudius (2 Timotei 4:21).

Iata ca credinta crestina punea impreuna in aceeasi comunitate oameni din straturi sociale opuse, dar acestia traiau in armonie si respect reciproc. Cateva epistole ale Noului Testament ofera sfaturi atat pentru sclavi, cat si pentru stapanii de sclavi (Efeseni 6:5-9; Coloseni 3:22-4:1). Sclavii – spune Scriptura – trebuie sa munceasca cu constiinta, ascultand pe stapanii lor, iar acestia, la randul lor, trebuie sa respecte pe sclavi stiind ca Dumnezeul crestinilor nu este partinitor, si de aceea nu are in vedere fata omului. Bogatii veacului acestuia sunt indemnati sa faca fapte bune si sa simta impreuna cu altii (1 Timotei 6:17). E clar ca printre crestini erau si bogati. La o tratare egala a credinciosilor apeleaza si apostolul Iacov in epistola sa (Iacov 2:1-9) unde condamna pe cei ce fac deosebire acordand tratament preferential bogatilor (cu inel si haina stralucitoare) in comparatie cu saracul imbracat prost. Sfatul apostolului este ca fratele dintr-o stare de jos sa se laude cu inaltarea lui, iar bogatul, dimpotriva, sa se laude cu smerenia lui, caci va trece ca floarea ierbii (Iacov 1:9-10).

Este evident ca credinta crestina cucerea oameni nu doar din clasele inferioare, ci si oameni din inalta societate romana. Toti acestia erau invatati cum sa se comporte in noua societate. Biserica era un mediu care stergea diferentele sociale dintre membrii ei.

Nu este nevoie sa argumentam ca atat societatea orientala, cat si cea greco-romana tratau femeile ca fiinte inferioare. Pater familias avea drept de viata si moarte asupra membrilor familiei sale, inclusiv asupra sotiei. E adevarat ca femeile participau la viata religioasa a societatii greco-romane, dar religia greco-romana nu trata in mod egal femeile cu barbatii. Prin opozitie, credinta crestina cerea pretuire pentru femeie, aratand ca inaintea lui Dumnezeu diferenta dintre sexe era stearsa in ce priveste privilegiile mantuirii si valoarea individuala.

„Nu mai este nici Iudeu, nici Grec, nu mai este nici rob, nid slobod, nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Christos.“ (Galateni 3:28)

Apoi cultele religioase din Imperiu promovau prostitutia sfanta la templele zeitatilor din panteonul greco-roman, ceea ce era o alta modalitate de degradare a femeii. Prin practicarea castitatii familiare, credinta crestina era opusa paganismului care practica imoralitatea la temple, degradand femeile. Atata vreme cat prostitutia religioasa era prezenta in religiile pagane, crestinismul avea un ascendent net asupra acestora, atragand femeile. Din relatarea calatoriilor apostolului Pavel vedem cum femeile au fost atrase de Evanghelie. De fapt prima persoana convertita in Europa a fost o femeie, numita Lidia, comercianta de purpura, originara din orasul Tiatyra, dar locuind in orasul Filipi (Fapte 16:12-15). Aceasta a devenit imediat o colaboratoare a lui Pavel si a misionarilor din compania lui (Ibidem). Sederea apostolului Pavel la Corint i-a prilejuit cooperarea cu o familie de evrei crestini, in care femeia, numita Priscila, avea un rol important in diseminarea credintei crestine si in instruirea celor ce aveau nevoie de catehism (Fapte 18:1-3, 26). In mai multe texte ale Scripturii, Priscila este numita inainte de sotul ei, Aquila, ceea ce arata din nou pretuirea de care se bucurau femeile in comunitatile crestine (Fapte 18:18; Romani 16:3; 2 Timotei 4:19). Casa acestei familii de crestini evrei era de asemenea o biserica (1 Corinteni 16:19; Romani 16:3-5). Alte epistole ale apostolului Pavel mentioneaza femei, care erau foarte active in raspandirea Evangheliei, si de aceea laudate de apostol (Filipeni 4:2-3; Romani 16:6, 12, 13).

Noul Testament cere barbatilor sa aprecieze si sa pretuiasca pe femeile lor „ca unele care vor mosteni impreuna cu ei harul vietii“ (1 Petru 3:6). Femeile sunt invatate cum sa cucereasca la credinta pe sotii lor necredinciosi, punand accentul pe virtutile crestine ca blandetea, curatia, respectul etc. (1 Petru 3:1-5).