Ati ascultat vreodata cum... ninge linistit? in pacea muntelui, departe de oameni si de zgomote, se poate auzi cum cad fulgii de zapada. E un sunet cat se poate de real, care nu poate fi comparat cu nimic altceva, nici cu zgomotul vantului, nici cu fosnetul frunzelor si nici cu tropotul marunt al ploii. Este mai degraba un sunet al linistii, o liniste profunda, desavarsita de incremenirea brazilor printre perdelele de zapada. Dar somnul padurii este inselator. Laboratoarele nevazute din acele si din tulpinile miliardelor de brazi pulseaza, iarna, de viata. Nimeni nu stie cum, dar brazii traiesc, lucreaza, sub incremenirea zapezii si a gerurilor. Aroma aceea tamaiata, de brad, care ne incanta sufletul la venirea sarbatorilor, este rodul unei chimii fine, a unei activitati neintrerupte desfasurate iarna, cand se crede ca toata natura vegetala hiberneaza. De fapt, lumea vegetala are „abilitatea“ de a se mentine intr-o continua transformare, asa incat sa fie mereu adaptata capriciilor si primejdiilor oricarui anotimp. Iar din acest proces continuu, de adaptare si de transformare a plantelor, rezulta si ceea ce noi, oamenii, numim remedii. Despre unele dintre ele vom vorbi in continuare, mai precis: despre rasina si cetinile de brad, cele mai accesibile medicamente proaspete ale acestui sezon.